• Afaceri
  • Un site „leneş” scade rapid vânzările

Un site „leneş” scade rapid vânzările

Tendinţa tot mai accentuată de concentrare a achiziţiilor online în jurul comenzilor date de pe mobil ar trebui să-i determine pe antreprenori să-şi optimizeze site-urile şi să investească în hosting de calitate.

Conform unei cercetării Akamai, lider mondial în servicii de Network Content Delivery (CDN) preluată de Agerpres, fiecare zecime de secundă de întârziere din timpul de încărcare al unui website pe dispozitivele mobile poate afecta rata de conversie în sens negativ, cu până la 7%. Totodată, două secunde de întârziere din timpul de încărcare al unei pagini web de pe terminale mobile ar putea creşte acelaşi indicator cu 103%, în condiţiile în care 53% dintre utilizatori aşteaptă, în medie, trei secunde pentru încărcarea unui website.

Aparent, pare un moft: cum să renunţi la o achiziţie doar pentru că aştepţi 2 secunde în plus că o pagină să se încarce? Dacă ne gândim însă mai bine la comportamentul cumpărătorului în mediul on-line, lucrurile se nuanţează. Că să achiziţionezi un produs faci de regulă câţiva paşi elementari: setezi criterii de căutare, deschizi pagini de comentarii şi review-uri, faci comparaţii cu alte produse. Dacă la fiecare dintre aceşti paşi site-ul răspunde greu eşti tentat să încerci în altă parte, mai ales că există o concurenţă destul de puternică în piaţă.

Studiul de mai sus trebuie luat foarte în serios de posesorii de magazinie online cu atât mai mult cu cât, la nivel mondial, peste 50% din comenzile online sunt făcute de pe mobil în prezent (cu peste 60% în cazul vânzărilor online ale Amazon) iar estimările sunt că până în 2020 acest procent să urce peste 74%. Chiar şi în România, 53% dintre utilizatorii de smartphone-uri fac căutări de produse prin magazinele online.

Se impune deci gândirea unor pagini de produs cât mai aerisite, a căror încărcare să se facă foarte rapid. Gruparea produselor pe categorii trebuie făcută inteligent, dacă acestea vor fi prea stufoase afişarea se va face greoi. De asemenea, un hosting de calitate poate contribui la creşterea vânzărilor (un site care pică des nu are cum să fie în topul preferinţelor cumpărătorilor).

citește mai departe

Încearcă și: