Cine este salariul minim şi ce vrea de la noi?

Auzim, destul de des, de salariul minim pe economie. Multe programe de guvernare au la bază acest indicator macroeconomic şi la fel şi cele mai multe strategii de campanie electorală. Dar v-aţi întrebat vreodată de ce este atât de important acest indicator şi cum este stabilit mersul economiei şi în funcţie de el?

Salariul minim brut este suma minimă pe care trebuie să o garanteze ca salariu brut lunar o persoană juridică ce angajează personal salarial cu contract de muncă.  Adică, pentru un program de 8 ore pe zi, nimeni nu trebuie să fie plătit cu mai puţin decât obligă legea prin stabilirea acestui salariu minim brut.

Evoluţia salariului minim reflectă, în oarecare măsură, şi evoluţia economiei dar şi a nivelului de trai. În România, salariul minim brut a crescut de aproape 4 ori în ultimii 10 ani. Dacă în ianuarie 2007 valoarea salariului minim brut pe ţară era de 390 de lei, acum acest indicator a ajuns la un prag de 1450 de lei. Poate părea mult dacă ne uităm doar la noi în curte. Suntem, însă, codaşii Uniunii Europene, alături de vecinii Bulgari. Potrivit ultimul raport al Eurostat, în ianuarie 2017, zece state membre, localizate în estul Uniunii Europene, aveau reglementate salarii minime sub 500 de euro pe lună: Bulgaria (235 de euro), România (275 de euro), Letonia şi Lituania (câte 380 de euro), Republica Cehă (407 euro), Ungaria (412 euro), Croaţia (433 de euro), Slovacia (435 de euro), Polonia (453 de euro) şi Estonia (470 de euro). Cel mai mare salariu minim la nivelul UE este înregistrat în Luxemburg – 1.999 euro. V-a străfulgerat un gând să vă mutaţi, asa e?

Nu sunteţi plătiţi cu salariul minim? Asta nu înseamnă că nu vă afectează fluctuaţiile pe care le suferă acest indicator. De exemplu, amenzile de circulaţie cresc direct proportional cu minimul pe economie. Asta pentru că punctul de amendă este calculat ca procent (10%) din salariul minim pe economie.

La fel, persoanele fără venituri plătesc o contribuţie la sănătate mai mare. Contribuţia la sănătate, în acest caz, se aplică în procent de 5.5% din salariului minim brut pe economie sau 5.5% la valoarea a 7 salarii minime pe economie. Majorarea salariului minim brut presupune şi majorarea contribuţiei la sănătate.

Indemnizaţia minimă de creştere copil - legislaţia în vigoare impune un prag minim al valorii indemnizaţiei de creştere copil, prin raportare la salariul minim brut. Valoarea indemnizaţiei nu poate fi mai mică de 85% din salariul minim brut.

Aşa că, data viitoare când auziţi că salariul minim pe economie va fi majorat, gândiţi-vă că reacţia este în lanţ. 

citește mai departe

Încearcă și:

Adaugă comentariul tău folosind Facebook