Eroarea pe credit e mult mai dureroasă

Prețul corect depinde de mai mulți factori: raport echilibrat cerere-ofertă, nivel mediu al dobânzilor, poziția intermediară în ciclul economic, etc. Cel mai mare risc este să cumperi scump și pe credit. 

De multe ori ne surprindem comparând prețul la care am făcut o anumită achiziție-casă, mașină, teren, acțiuni-cu valoarea sa din prezent. În funcție de poziția în ciclul economic (recesiune/creștere a PIB), nivelul dobânzilor (dobânzi mari=preturi ale activelor mici), raportul cerere/ofertă (cerere anemica=preturi mici), prețurile vor tinde să fie ceva mai mici sau ceva mai mari decât nivelul lor de echilibru (media multianuală). 

E greu să nimerești prețul minim la achiziție și să vinzi apoi pe maximul istoric astfel încât nu rămâne decât speranța că eventualele câștiguri aduse de proprietatea în cauză (dividende, chirii, etc) vor acoperi eventualele corecții de preț. Există însă o situație în care achiziția apopiată de maximele prețului își multiplică dureros efectele negative. E vorba de achizițiile pe credit, mai ales prin împrumuturi pe termen lung.

Să ne gândim la creditul ipotecar luat în 2008 pe 30 de ani. Prețurile imobilelor s-au înjumătățit, veniturile multor debitori au scăzut iar aceștia au de rambursat până la scadență cam de 3 ori valoarea împrumuturilor pentru achiziții imobiliare. De 3 ori valoarea astronomică la care ajunseseră casele/terenurile înaintea crizei înseamnă însă o povară copleșitoare. Comparați-o cu eroarea celor care au cumpărat acțiuni pe maxime în 2007. Indicele BET a căzut spectaculos dar apoi a recuperat treptat și mai are “doar” 30% pierdere sau chiar una mai mică dacă adăugăm și dividendele. Un apartament luat cu banii jos în 2008 ar fi pierdut 50% din valoare dar închiriat între timp ar fi fost aproape pe zero considerând chiria anuală de aproximativ 5% din prețul imobilului. 

citește mai departe

Încearcă și: