Salariu, carieră sau vocație?

Greierele: Uite ce anunț tentant “salariu foarte bun, posibilitatea avansării rapide în carieră pentru angajații cu vocație”.

Furnica: Da, m-ar interesa și pe mine... unde l-ai găsit?

Greierele: Păi nu eu l-am găsit, eu l-am dat. Încercam să găsesc un angajator care să mă merite...

Cine merge la job în principal pentru salariu vrea să-și termine programul cât mai repede, caută eficiență și nu e dispus cu plăcere să facă ore suplimentare, să acumuleze abilități noi (decât dacă asta s-ar reflecta în nivelul remunerației).

Cine vrea o carieră, pe lângă motivația salariului o are și pe cea a avansării în cadrul ierarhiei, e dispus să progreseze sacrificând din timpul său și va face tot ce depinde de el pentru a fi văzut mai bine și a căpăta încrederea șefilor, chiar dacă asta înseamnă responsabilități sporite.

În sfârșit, cine muncește din vocație va fi mai puțin interesat de bani și funcții și va cauta să-și îndeplinească responsabilitățile cât mai bine doar de dragul rezolvării provocărilor pe care munca sa i le aduce zilnic. Diferențele dintre cele trei alternative sunt sintetizate foarte bine de Octavian Pantiș în cartea “Musai List”.

Evident, companiile la care lucrăm pot reflecta la rândul lor o mentalitate corporatistă axată pe una dintre cele trei variante. O companie orientată spre venituri va dori să-și mențină cota actuală pe piață, să câștige cât mai mult de pe urma ei, lăsând însă inovarea pe seama altora. O companie “de carieră” vrea să urce cât mai repede în ierarhia domeniului său de activitate pentru a câștiga cotă de piață, e dispusă să îmbunătățească mereu calitatea serviciilor și a produselor pentru asta, să cheltuie pentru a inova dacă e cazul. Iar o companie “de vocație” va căuta să exprime o anumită filosofie de afaceri. Evident, pentru cei dispuși să lucreze doar pentru salariu, un job într-o companie de carieră va fi obositor, iar unul într-o companie de vocație poate fi stresant de-a dreptul (trebuie să mulțumești în plus exigențele înalte ale fondatorului/patronului).

Modul în care te raportezi la orele suplimentare depinde hotărâtor de tipul de serviciu pe care ți l-ai ales. Dacă ai un job care nu-ți oferă alte motivații în afara celor materiale, va trebui să eviți cu eleganță supra-sarcinile care ți se solicită. O strategie ar fi să ceri șefului care vrea să te încarce un avantaj colateral pentru a accepta să faci ceva în afara fișei postului (un program mai lejer în zilele următoare, degrevarea de alte sarcini mai vechi în schimbul asumării altora noi etc.). Poți proceda la fel cu colegii mai nepricepuți care vor să-i ajuți de fiecare dată sacrificând din timpul tău. Dacă nu-ți pot oferi în compensație ajutorul lor în alte situații, mai bine refuzi politicos.

Cea mai tristă situație ar fi să ai un job care-ți solicită la maximum timpul liber, dar îți oferă satisfacții materiale minore și nicio șansă de a urca în ierarhie sau de a-ți urma pasiunea. Este un job în care pierzi pe linie (nimeni nu-ți mai poate da înapoi timpul irosit rămânând acolo) și ai face bine să cauți repede altceva.

citește mai departe