• Educatie
  • E cazul să ne „periem” lista de Facebook

E cazul să ne „periem” lista de Facebook

Primele zile din februarie au cunoscut o efervescenţă greu de egalat, cu activism virtual şi multe discuţii în contradictoriu.

Până să ajungă în stradă, tensiunea era aproape palpabilă pe reţelele de socializare. Iar acesta e un pretext nimerit pentru a ne aminti că o reţea de socializare nu trebuie să se transforme într-una de beligeranţă. Ai intrat în aşa ceva (de  reţeaua de socialziare vorbesc) pentru a găsi, în principal, prieteni de discuţii, afinităţi, valori comune.

Iar dacă asta nu se întâmplă şi opiniile sunt mult prea diverisficate pentru o discuţie civilizată, n-ar fi mai nimerit să renunţi la nişte prieteni virtuali decât să-ţi faci rost de nişte duşmani reali? Cel mai simplu se poate rezolva asta renunţând să-i mai urmăreşti pe cei cu care nu ajungi la un numitr comun iar discuţiile sunt deja tensionate. Îi păstrezi în grupul de prieteni dar nu le mai urmăreşti postările şi poate că în viitor veţi regăsi căile dialogului.

În cazul în care dezacordul a mers prea departe se poate apela la opţiunea „block”. Pur şi simplu drumurile vostre s-au despărţit în spaţiul virtual şi nu aveţi decât să comunicaţi în lumea reală când spiritele se calmează sau să nu va mai intersectaţi. La ce bun să ne otrăvim timpul petrecut pe net când sunt atâtea opţiuni de a limita tensiunile?

Blocarea unui prieten din listă, pe lângă faptul că te scuteşte de discuţiile în contradictoriu, te salvează şi de linkurile şi conţinutul distribuit de acesta care probabil că nu îţi era pe plac, nu răspundea valorilor tale, şi era implicit o sursă de tensiune latentă.

E drept, nu întotdeauna scapi de linkurile care te agasau odată cu amicul eliminat din listă, vei constata că reţeaua de socializare îţi poate trimite mai departe astfel de conţinut sub forma de „X a comentat aici” (unde X este unul dintre prietenii din lista ta cu care nu ai divergenţe, dar care a vrut să pună un comentariu dezaprobator sau doar neutru la respectiva postare pe care acum o primeşti ca link) sau „clip popular pe net” (aici îmi e greu să înţeleg potrivirea dintre context şi conţinut, ţine de algoritmii Facebook). Ponderea lor va scădea însă vizibil. 

Una peste alta, morala ar fi că e mai bine să renunţi din vreme la un prieten din spaţiul virtual cu care eşti în dezacord până nu ajungi să faci din el o persoană cu care să nu te mai saluţi în lumea reală.

citește mai departe