De ce e bine să nu-ți „înrolezi” cardul

Cumparaturile compulsive pot fi atenuate dacă plătești de fiecare dată cu cash pentru comenzile online achitate în sistem ramburs.

Citeam zilele trecute că o mare companie axată pe servicii de ridesharing a trebuit să plătească 100.000 de dolari unui grup de hackeri care intraseră în posesia unei părți din baza sa de date (date personale și, posibil, date privind cardurile utilizatorilor-plata curselor efectuate se trage direct de pe card în acest caz). N-ar fi prea confortabil să-ți ști expus cardul unor asemenea riscuri, nu? Dar nu de alții ar trebui să-ți protejezi cardul de cele mai multe ori ci chiar de...tine însuți, de tentațiile prea mari la care ești expus în perioada ofertelor de ne-re-fu-zat. La ce mă refer?

Imi povestea cineva că s-a limitat de acest Bllack Friday la un banal detergent automat, asta deși comandase în plus o mașină de spălat, o tigaie și un aparat de ras. Detergentul de 14 kg avea un discount real de 40% (verificabil ușor în hipermarket) dar celelalte produse aveau reduceri doar de la prețul de lista, cel la care le întâlnim rar în magazine (cu alte cuvinte, nu erau atât de mari tăierile de preț) și, în plus, la o privire mai atentă și-a dat seama că vechea lui mașină de spălat o mai ducea încă 1-2 ani, la fel aparatul de ras din dotare iar tigaia a găsit-o în aceeași zi la un preț mai bun în altă parte. A putut însă să se răsgândească și să nu mai ia în final comenzile pentru că nu plătise cu cardul în momentul efectuării lor (procedura presupune că după ce ai pus produsele în coș plata în magazinul online se face instantaneu dacă ai înregistrat deja datele cardului bancar) așa că a avut timp mai lung de gândire în cele câteva zile până la livrare.

Morala? Înrolarea cardului ușurează cumpărăturile compulsive. E drept, te poți rasgandi și după ce ai achitat instantaneu cu cardul dar nu la livrare. Poți să dai produsele înapoi în cele 14 zile cât prevedea legea comerțului electronic dar aici apar și costurile de expediție (nu mai sunt suportate de retailer) sau deplasarea până la sediul acestuia dacă dorești să le eviți. Iar mulți, din comoditate, nu mai fac asta și își asumă în final achizițiile chiar dacă nu mai sunt așa încântați de ele. Plata cu cash îți oferă șansa unei a doua opțiuni, la livrarea fizică. Dacă nu rămâi la fel de entuziasmat de produs îi poți spune senin curierului să îl dea retur când ești sunat să ridici coletul, ceea ce nu-ți permiți dacă deja l-ai achitat. 

(Cristian Dogaru)

 

citește mai departe

Încearcă și: