Vor scădea salariile în sectorul privat?

Modificarea Codului Fiscal și trecerea contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului a ridicat temerea că multe companii vor refuza să majoreze salariile brute pentru a conserva veniturile nete ale angajatiilor.

La o privire mai atentă îngrijorările par exagerate și asta din două motive. În primul rând, mulți angajați au negociat la încadrare venitul net. Era și greu să se țintească venitul brut pentru că acesta e supus mai des fluctuațiilor ca urmare a modificărilor legislative (vezi reducerea din 2014 a contribuțiilor sociale din sarcina angajajtorului cu 5%; atunci salariile nete nu prea au crescut pentru că banii rămași în plus companiei au fost folosiți în interesul acționarilor). Cu venitul net prins în contractul dintre părți, e greu să impui angajatului să accepte o diminuare a venitului pe motiv că legislația s-a schimbat, mai ales că toți salariații știu că practic banii s-au mutat dintr-un buzunar în altul și compania va rămâne cu bani în plus dacă nu majorează brutul corespunzător. Așa că angajatorii care nu fac de bună voie o ajustare a salariului brut sunt pândiți de niște procese în justiție și cu pespectiva de a se conforma obligați de instanțe achitând suplimentar și niște cheltuieli de judecată plus eventuala amendă la care se gândesc autoritățile în cazul firmelor care nu renegociază cu personalul salariile brute. Vor există angajați care vor fi constrânși economic să nu apeleze la justiție, fie de teamă că vor fi concedati, fie din lipsa de bani pentru deschiderea unui proces în instanță? Aici riscul este real și vine mai ales din zona remunerării cu salariu minim pe economie. Mulți patroni care își plăteau angajații la nivelul salariului minim în mod consecvent (comerțul de la colțul străzii, lohn-ul, restaurante și hoteluri-aici se mizează mai mult pe bacșiș decât pe salariu) și care au fost foarte numulțumiți când acesta a crescut în mod repetat, ar fi poate tentați să folosească banii care le rămân din contribuțiile de la pensii și sănătate pentru devoltarea business-ului sau scoaterea de dividende suplimentare din firmă. Dar aceștia sunt totuși, din fericire, o minoritate.

In al doilea rând, piața muncii se confruntă în această perioada cu o ofertă în creștere care abia mai poate fi satisfăcută de cerere. În multe zone și în destule sectoare de activitate s-a ajuns să se importe forță de muncă din alte țări (vezi construcțiile de pildă). Un angajator care ar dori să profite în interes personal de redirecționarea contribuțiilor sociale ar determina salariații să își caute de urgență un alt loc de muncă și asta nu e o veste bună pentru firmele care găsesc și așa cu greutate muncitori calificați. Și cine ar riscă să o ia de la început cu recrutările în aceste condiții alegând să profite de situația în care se găsesc angajații prin modificările Codului Fiscal? Poate doar patronii care s-au obișnuit cu un rulaj mare al angajaților și care nu ofereau condiții competitive si nici servicii de calitate.

Una peste alta, dacă vor există angajatori care vor alege să câștige mai mult în urma modificărilor fiscale ce vor opera din 2018 în dauna salariaților aceștia vor fi mai degrabă din zone marginale ale economiei, care cochetau și anterior cu munca la negru și servicii de slabă calitate pentru clienți (un angajat plătit cu puțin va presta deseori o muncă de mântuială).

Cristian Dogaru

 

 

citește mai departe

Încearcă și: