Pontul saptamanii

Atenţie, s-au dezmorţit dobânzile la credite!

Indicele Robor, cel luat în calcul ca referinţă la marea majoritate a creditelor în lei, a ieşit din hibernare şi anunţă creşteri ale ratelor lunare.

De la un minim de 0,7% în ianuarie 2017 Robor la 3 luni, luat ca reper la calcularea dobânzilor la creditele în lei, ajunsese joi 29 septembrie la 1,4%, practic o dublare în mai puţin de 9 luni. Nu pare mult, dar să ne uităm un pic la cei care au împrumuturi ipotecare prin programul Prima Casă. Aceştia au DAE (dobânda şi restul costurilor aferente creditului) în jur de 4% iar o scumpire cu aproape 20% a ratelor nu e chiar de colo. Mai ales dacă ai împins raportul dintre rată şi veniturile disponibile peste 60%.

Lucrurile sunt ceva mai suportabile pentru cei cu credite de consum, unde marja băncii (procentele aplicate peste Robor) era mult mai consistentă decât în cazul împrumuturilor Prima Casă (7-8% în loc de 2-3%). La o DAE de aproximativ 10% cu au aceştia, nu e chiar dramatic dacă urcă Roborul cu mai puţin de un procent.

Semnalul dat de dezmorţirea indicelui Robor, care hibernase comfortabil din primăvară lui 2016 sub pragul de 1%, nu e de natură să liniştească debitorii care s-au expus mai mult decât era cazul, mai ales că de multe ori o creştere a dobânzilor aduce mai multă austeritate în bugetele companiilor (citeşte tăieri de bonusuri şi sporuri), deci creşterea costului cu ratele s-ar putea suprapune nefericit peste scăderea veniturilor familiei.

Ce este de făcut? Pentru cei care plănuiau să ia un credit pentru locuinţă, mare atenţie la gradul de îndatorare asumat (prudent ar fi să nu depăşească 40-50% în noile condiţii de piaţă monetară). În plus, cum statul vrea să modifice programul Prima Casă şi nici renunţarea la program nu este imposibilă din 2018, n-ar strica să mai aştepte o aşezare a preţurilor câteva luni (creşterea dobânzilor sau renunţarea la programul Prima Casă va afecta cererea şi, implicit, pretenţiile proprietarilor se vor reduce).

Profeţii neconfirmate

Ai fost tentat să nu faci un lucru care apoi a avut consecinţe neplăcute? Asta nu înseamnă neapărat că ai abilităţi de clarvăzător...poate că ignori doar situaţiile în care instinctele te-au înşelat.

citește mai departe

Adaugă comentariul tău folosind Facebook