Cum arată bogăția?

Aud mereu la radio sau la televizor despre sume enorme puse în circulație, investite în vreun proiect sau, pur și simplu, furate - căci știm cu toții prea bine că avem destule știri și pe tema asta, din păcate. Eu, însă, mă întreb mereu, cum arată asemenea sume, căci pur și simplu imaginația mea devine opacă de la un nivel de bogăție încolo.

Am aflat din tot felul de cărți și filme motivaționale că trebuie să înveți să îți reprezinți ceea ce îți dorești. Să nu râdeți de mine, dar, în câteva cuvinte, pasămite cam așa ar trebui să faci: Dacă vrei să ajungi să ai o siluetă splendidă, antrenându-ți corpul la sală și hrănindu-te echilibrat, poți să îți pui undeva în fața ochilor imaginea unui sportiv care aleargă și care te inspiră... Dacă vrei să ajungi un autor de succes, care să adauge în palmares best-seller după best-seller, poți să-ți lipești pe oglinda de la baie, de exemplu, imaginea unei cărți pe care e scris numele tău și titlul editurii de succes la care publică și Oprah, și Deepak Chopra, și Ariana Huffington, și Robin Sharma - dacă o exista o asemenea editură care să-i cuprindă pe toți patru și, desigur, și pe tine pe lângă ei. Iar dacă ești singur și visezi la o familie ca-n filme, să îți pui pe ecranul telefonului sau pe desktop poza unei familii fericite, frumoase, așa cum visezi și tu să ai, cu soț zâmbitor și harnic și copii cârlionțați și cuminți.

Asta am priceput. Știu ce poze să-mi lipesc pe pereți și oglinzi cu cărți, edituri, siluete și călătorii. Dar nu știu cum să-mi reprezint bogăția, aceea la care poftim cu toții, care să ne scutească de orice grijă a zilei de mâine și să ne dea și dreptul să huzurim mai mult decât muncim. De la o sumă încolo, cam de la nivelul la care am ajuns de-adevăratelea vreodată și apoi am scăzut vertiginos, nu mai știu să-mi reprezint bogăția. În zilele noastre, nu ne mai putem imagina nici teancuri de bani așezați sub saltea, nici fișicuri de monede zornăitoare de aur, ca-n filmele cu pirați, nici zerouri întinse fericit ca rotocoalele unui fum de țigară până, hăt, către marginea foii. Nu mă văd nici în mașini scumpe, bijuterii nu port, poșete Vuitton nu-mi plac. Și atunci ce poză cu mine bogată să aleg?

De fiecare dată când vine primăvara mă apucă dorința de-a face lucruri care să mă scuture de iarnă, de frig, de închistările iernii. Probabil că așa arată pentru mine bogăția, ca un exercițiu de libertate: să stau pe un șezlong și să citesc, să sar coarda sau să salt pe trambulină. Dar e limpede că greșesc când îmi reprezint asfel îndesularea din conturi, ca dovadă că, oricât de mult aș fi țopăit în primăverile din urmă, tot îmi vine să zic, precum Creangă, că sărac ca anul acesta, ca anul trecut și ca de când sunt niciodată n-am fost și, uite, se pare că de fapt problema e doar că nu știm să găsim poza potrivită ca să rezolvăm ce-avem de rezolvat și să trăim tihniți, în bunăstare și-n duium și, neapărat, în siguranță financiară și a inimii.

citește mai departe

Citește și:


Adaugă comentariul tău folosind Facebook