Pregătiri pentru înfloriri. Primăvara din grădina mea

Locuiesc într-o casă din orașul Popești Leordeni, situată la capătul unei drum înfundat și al unei alei pe care am asfaltat-o noi, vecinii, din banii noștri... E departe și e greu de ajuns de acolo oriunde în București, însă noi, membrii familiei Năstase-Buciuta, atunci când ne-am mutat, ne-am bucurat știind că e într-o zonă liniștită, o bucată de orășel în care sunt presărate din loc în loc viluțe cochete, cu grădini frumoase în care să ni se joace, în tihnă, copiii...

Eu, recunosc, m-am imaginat locuind cam ca bogătașii pe care i-am văzut în filme plimbându-se agale în zone liniștite dinafara orașului, și m-am văzut stând în grădină, sub o boltă de roze, și scriind cărțile care mă vor face celebră în întreaga lume...

Între timp, realitatea din fața porții și din jurul gardurilor s-a tot schimbat. Nu mai văd cerul decât pe o fereastră norocoasă sau când stau pe trambulină și privesc drept în sus. În rest, de jur împrejurul pâlcului de case în care stăm și noi, s-au înălțat blocuri, înspre toate punctele cardinale. Deci promisiunea că vom locui într-un cartier liniștit de case s-a spulberat, diluându-se pe multe etaje și cu mulți locatari care au invadat zona, preschimbând-o într-una aglomerată și destul de gălăgioasă. În curtea nelocuită de alături, pentru că bălăriile au crescut înalte ca... nu chiar ca brazii, dar ca molizii, da, toată vara trecută au mișunat, n-o să vă vină să credeți, șerpii! Am văzut de mai multe ori șerpi încolăciți, veniți fie să ne miroasă trandafirii catifelați, fie să se însorească pe lespezile din curtea noastră. Au fugit când ne-au auzit, ridicându-se pe coadă, așa cum făcea Kaa. Nu am reușit niciodată să-i pozez, deși am încercat, însă se mișcă repede, repede, repede... Dar dacă i-am fi călcat, din greșeală, pe coadă, ce-ar fi făcut?! Nici nu vreau să știu, zău...

Cert este că, deși mă tentează adesea să mă văicăresc pentru alegerea mea, învățată, totuși, să caut mereu partea bună a părții proaste și pe cea pozitivă a părții negative (scuzați optimismul tâmpit, dar altfel nu mă simt în stare să supraviețuiesc!), de câte ori vine primăvara, reîncep să-mi iubesc locuința și să mă apuc să deretic în curte și-n grădină, știind câtă bucurie îmi va aduce fiecare pom, fiecare floare, fiecare fruct și, mai ales fiecare dimineață senină petrecută la masa de afară, la cafea, sau fiecare după amiază de joacă cu copiii mei, afară, în curte...

Trăim acum din plin zilele în care e nevoie să investim muncă și bani, ca să cumpărăm răsaduri de flori și semințe de legume, puieți de pomi fructifer și plăntuțe pentru vasele atârnate pe gard, căpșuni pentru ghivecele mari din care culegem, zi de zi, toată vara, câte-o bobiță împarfumată și gustoasă. Nu e chiar ușor, dar simt că merită efortul de fiecare an. Merită și pentru a ne înfrunzi și înflori balconul sau colțul viu de la fereastră, merită pentru că efortul de acum ne va fi răsplătit înmiit, cu miresme și culori, cu momente prețioase de lumină, bucurie și relaxare, întregul an...

E la fel ca în fiecare domeniu al vieții noastre. Ce semănăm aia culegem – desigur, dacă nu avem ghinion să ne calce furtunile și să ne răvășească. Dar, cu puțin noroc, vreme bună, curaj și nelipsitul optimism, putem să ne bucurăm de primăvară în orice bucată de vis, de proiect, de îndrăzneală frumoasă. Ne pregătim, învățăm, muncim, apoi ne relaxăm. Nu așa trebuie să fie ca să trăim în bucurie și în siguranță, inclusiv financiară, și luminați de speranța că vor veni mereu anotimpuri și mai bune, și mai norocoase?

Să avem împreună cea mai frumoasă primăvară de până acum și să ne bucurăm cu toții de înfloririle și înfrunzirile din grădină, din balcon și din suflet!

citește mai departe

Citește și: