Statul Expertului

  • Deși până și Papa Francisc ne-a mustrat în discursul său sacru, acuzându-ne că prea ne-am dedulcit la cadouri, uitând de semnificația umilă a Crăciunului, noi continuăm să asociem ziua nașterii lui Iisus, înainte de toate, cu darurile, cu obiectele, cu cheltuielile. Cumpărăm. Împachetăm. Despachetăm.

    Ce facem, însă, cu toate lucrurile pe care le-am primit de Crăciun? Păi... cam ce facem cu toate cele materiale, fie le stivuim undeva, într-o cameră cu de toate, fie uităm de ele, fie le aruncăm, fie le consumăm repede...

  • Există o campanie a unei firme producătoare de ciocolată care te întreabă ce-ți mai amintești de la Crăciunul trecut...  Întrebarea, menită să te răscolească și să te facă să constați că, da, nu prea îți mai amintești mare lucru de atunci, vizează și agățarea, proustiană, a amintirilor, de câte un gust bun sau nebun. Pasămite pentru Crăciunul acesta, să ne luăm ciocolata cea bună și să ne fixăm, astfel, amintirile...

  • În goana lor după rulaj, retailerii s-au gândit să ne ofere şi idei de-a gata pentru cadouri. Mulţi le aleg din comoditate dar cum rămâne cu dorinţa de personalizare, cu surpriza pentru cei dragi?

    Nu cred că răspunde cineva la întrebarea „ce-ai vrea să-ţi aducă Moşul?” cu „un coş-cadou de la Carrefour!”. Cadoul presupune personalizare, surpriză şi inedit pe când coşurile-cadou sunt exact opusul, acolo mergându-se doar pe ideea de comoditate şi discount (cumperi împreună câteva produse, de regulă din acelaşi brand, ceva mai ieftin decât dacă le-ai lua separat).

  • Mai devreme sau mai târziu, toți ajungem la momentul în care ne preocupă faptele bune. Unii numesc asta "voluntariat". Alţii, "caritate".  Şi, în general, "a face bine" intră în sfera de înţeles a generozităţii în sensul larg al cuvântului.

  • Vorbesc aici de potenţialul de creştere al acţiunilor pe termen scurt şi nu de şansele de încheiere cu succes a ofertei sau de viabilitatea afacerii în sine.

  • În vreme ce înțelepții lumii spun că poartă cu ei tot ce au și se desprind de toate cele materiale, noi adunăm în colecții din ce în ce mai burdușite case, mașini, haine, pantofi, genți, trofee, tablouri, mobile sau, după posibilități, timbre, șervețele ori capace de bere, exersându-ne atașamentul față de toate colecțiile noastre de mai mult sau mai puțin nimicuri. Sigur, unii dintre cei care colecționează bunuri și averi se raportează la ele ca la investiții menite să le asigure siguranța zilei de mâine, dar alții, cei mai mulți, nu fac altceva decât să exerseze vanități.

  • Ce poate fi mai simplu decât să cumperi disciplinat zi de zi din magazinul care îţi promite mari reduceri doar pe baza acumulării unor stickere?

    Am văzut o astfel de schemă super-profitabilă pentru comerciant şi doar relativ profitabilă pentru client ce presupunea  acumularea a 15 stickere pe un pliant care dădea apoi ocazia posesorului să cumpere un set de cuţite cu reduceri de 80%.

  • Cu o zi înainte de Moș Nicolae, ca orice părinte nebun al zilelor noastre – care trăiește la cheremul urgențelor, deci lasă totul pe ultima clipă – am fost nevoită să parchez la un kilometru distanță de intrarea magazinului de jucării. Nu, nu era nicio țeavă spartă în drum, ci, pur și simplu, atât de aglomerate erau parcarea și strada din fața ei, căci părinții făceau coadă să arunce cu bani din muncușoara lor pe obiecte de plastic menite să le bucure odraslele pentru o oră, maxim două...

  • Ofertele pe ultima sută de metri par foarte avantajoase din start. Asta până nu comparăm tarifele cu cele pe care le-am putea obţine pe cont propriu...

    Mi-au sărit în ochi câteva oferte „last minute” primite pe mail din partea unei companii aviatice chiar de ziua naţională. Sună deosebit de tentant să poţi vedea ţărmurile însorite ale Maltei la începutul iernii de la 558 lei/persoană...Dar cât de scump ar fi pe cont propriu? Să privim spre extremele ofertei.

  • M-am întrebat adesea dacă oamenii cu bani se apucă de scris cărți ca să împartă, generos, cu ceilalți, știința lor și dorința autentică de a fi toată lumea la fel de bogată ca ei sau e tot un soi de ambiție precum a vedetelor care, de îndată ce simt că notorietatea lor a trecut de genunchiul broaștei, se hotărăsc să devină autori și să lanseze cărți care au, musai, poza lor pe prima copertă. M-am întrebat, dar nu am găsit niciun răspuns limpede...